STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stávili] – Din sl. stavilo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STÁVILĂ s. 1. v. stăvilar. 2. v. dificultate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stávilă s. f., g.-d. art. stávilei; pl. stávile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STÁVILĂ ~e f. 1) Element de construcție care servește la închiderea sau deschiderea apei într-o lucrare hidrotehnică. 2) Element al unui stăvilar care, prin ridicare și coborâre, reglează secțiunea de curgere a apei. 3) Obiect material care împiedică libera trecere; baraj; obstacol. 4) fig. Factor care împiedică realizarea unei acțiuni; piedică; obstacol; baraj; impediment; barieră. ◊ A pune ~ a împiedica desfășurarea unei acțiuni; a zădărnici. [G.-D. stavilei] /<sl. stavilo
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink