STEÁG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității turcești, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din țările românești. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (Înv.) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. stĕgŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STEAG s. 1. v. drapel. 2. (turcism înv.) bairac. 3. v. buluc, ceată, (înv.) bulucbășie. (În vechea organizare a armatei, ~ avea aproximativ efectivul unei companii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
steág (-guri), s. n. – 1. Drapel, stindard. – 2. (Trans., Bucov.) Un fel de drapel care însoțește pe tînăra căsătorită de la casa părintească la cea a soțului. – 3. (Trans.) Drapel care semnalează un deces. – 4. (Înv.) Semn de învestitură a domnitorilor din Munt. și Mold. – 5. Trupă, companie militară. – 6. (Înv.) Grup, ceată, gașcă. – Megl. steag. Sl. stĕgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 365; Conev 65; Byhan 332), cf. bg. stjeg, cr., slov. steg, rus. stjag. – Der. stegar, s. m. (port-drapel).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
steag s. n., pl. steáguri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STEAG ~uri n. 1) Piesă de stofă atașată la un suport, purtând culorile, emblemele unei națiuni, ale unui stat, ale unei unități militare sau ale unei organizații servind ca semn distinctiv al acestora; drapel; stindard; flamură. ~ olimpic. ◊ A duce ~ul a fi fruntaș. A ține sus (sau a înălța) ~ul a lupta activ pentru o cauză. ~ de luptă a) concepție care călăuzește activitatea cuiva; b) cauză pentru care luptă cineva. A fi (sau a se găsi, a se afla) sub ~ a face armată. A coborî ~ul a renunța la luptă; a capitula. A ridica (sau a scoate) ~ alb a cere pace; a se preda. 2) (în Moldova medievală) Mică unitate militară, având drapel propriu. [Monosilabic] /<sl. stĕgu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
STEAGUL-ZÂNELOR s. v. cuscută, torțel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink