STIPULÁȚIE, stipulații, s. f. (Jur.) Prevedere, clauză menționată într-un act, sau într-un contract. – Din fr. stipulation, lat. stipulatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STIPULÁȚIE s.n. Stipulare, prevedere, clauză introdusă într-un contract. [Gen. -iei, var. stipulațiune s.f. / cf. fr. stipulation, lat. stipulatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
STIPULÁȚIE s. n. (jur.) prevedere, clauză introdusă într-un contract, tratat etc. (< fr. stipulation, lat. stipulatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
STIPULÁȚIE s. v. clauză.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stipuláție s. f. (sil. -ți-e), art. stipuláția (sil. -ți-a), g.-d. art. stipuláției; pl. stipuláții, art. stipuláțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STIPULÁȚIE ~i f. Condiție deosebită prevăzută într-un act juridic; clauză contractuală. [G.-D. stipulației] /<lat. stipulatio, ~onis, fr. stipulation
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink