STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. (Reg.) 1. S. m. Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile: ulucă. 2. S. n. Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., scr. stobor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STOBÓR s. v. cimitir, colac, gard, ghizd, împrejmuire, îngrăditură, margine, ocol, ulucă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stobór (stoboruri), s. n. – 1. Gard, ulucă. – 2. Ulucă, par, scîndură de gard. – Var. stobol. Sl. stoborŭ „coloană” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 369; Conev 80). – Der. stoborî, vb. (a împrejmui cu gard). În Trans.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
STOBÓR1 s. n. (Olt.) Adunare (3), reuniune. (din zbor2, prin confuzie cu stobor2 = zăplaz, ulucă)
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
STOBÓR2, stobóruri, s. n. (Trans.) 1. Ulucă, zăplaz. 2. Teren îngrădit cu uluci. (din sl. stoborŭ = coloană)
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
stobór (ulucă) s. m., pl. stobóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
stobór (gard) s. n., pl. stobóruri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink