Dex streche

STRÉCHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în sintagma strechea vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în sintagma strechea oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în sintagma strechea cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk.

STRÉCHE s. (ENTOM.) 1. (Hypoderma bovis) (reg.) bâză, bâzdară, boanză, bonzar, bonză, sclepț, musca-boului, muscă-de-bâzai, muscă-de-bâzăit, muscă-de-bâzdărit, muscă-de-marhă. 2. (Oestrus ovis) (reg.) mușiță, (înv., în Transilv.) sclepț.

STRÉCHE s. v. tăun.

stréche (-chi), s. f. – 1. Varietate de tăun (Hypoderma bovis, Oestrus ovis). – 2. Nebunie, aiureală. – Megl. streaclă. Lat. *oestrĭcŭlus ‹ oestrus (Giuglea, Dacor., II, 824; REW 6040a; Rosetti, I, 171). – Der. din sl. strĕkati „a înțepa”, strĕkŭ „țînțar”, cf. sb. strk „tăun” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 373; Conev 52), eventual prin intermediul unui sl. strĕklja (Tiktin; Candrea), nu pare posibil, căci în rom. grupul cl este în mod sigur primitiv (cf. megl.) și că numai elementele lat. prezintă trecerea lui cl › chi. – Der. strechia, vb. (a fugi, a porni în goană, despre animalele înțepate de tăuni; a fugi, a înnebuni).

stréche s. f., g.-d. art. stréchei; pl. stréche

STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche.

A STRECHEÁ pers. 3 ~ză intranz. 1) (despre animale) A fugi înțepat sau ca înțepat de streche. 2) fig. pop. A se comporta în mod straniu, neobișnuit. 3) fig. A da semne de nebunie. /Din streche

STRÉCHE ~ f. 1) Insectă hematofagă, de talie medie sau mare, păroasă, care înțeapă vitele cornute și caii, sugându-le sângele. ~ea vitelor. 2) Spaimă, neliniște provocată animalelor de aceste insecte. ◊ A fugi ca de ~ a fugi de ceva ca de un lucru înspăimântător. A apuca ~ea pe cineva (sau a da ~ea în cineva) a) a deveni (brusc) foarte agitat, ca urmare a reacției la înțepătura strechei; b) a se purta straniu; a deveni expansiv (fără motiv aparent). 3) Acces de furie, de isterie. [G.-D. strechei] /<sl. strĕku

STRECHEÁ vb. (MED. VET.) (reg.) a bâzdări. (O vită care a ~.)

STRECHEÁ vb. v. aliena, înnebuni, sminti, țicni.

STRECHEA-CÁILOR s. v. musca-calului.

strecheá vb., ind. prez. 1 sg. strechéz, 3 sg. și pl. strecheáză