STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, p*********e. – Strica + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STRICĂTÓR adj. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, prejudiciabil, primejdios, rău, vătă-mător, (livr.) pernicios, (înv. și pop.) pierzător, (reg.) dăunăcios, dăunos, (înv.) pagubnic, prejudicios, stricăcios. (Efecte ~oare pentru ...)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stricătór adj. m., pl. stricătóri; f. sg. și pl. stricătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STRICĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival 1) Care pricinuiește sau face stricăciuni; dăunător; păgubitor; vătămător. 2) Care strică pe cineva din punct de vedere moral; corupător. /a (se) strica + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink