STRICĂȚEL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. sg. stricățícă/stricățeá, pl. stricățéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink