STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STRIDÉNT, -Ă adj. (Despre sunete) Ascuțit, tare, țipător, pătrunzător; (p. ext.) neplăcut, supărător. ♦ (Despre culori) Bătător la ochi, țipător. ♦ (Fig.) Izbitor. [< fr. strident, cf. lat. stridere – a țipa].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
STRIDÉNT, -Ă adj. 1. (despre sunete) ascuțit, tare, țipător, pătrunzător; (p. ext.) neplăcut, supărător. 2. (despre culori) bătător la ochi, țipător, distonant. ◊ (fig.) izbitor. (< fr. strident, lat. stridens)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
STRIDÉNT adj. 1. v. nearmonios. 2. ascuțit. (Scotea sunete ~.) 3. țipător. (Un glas ~.) 4. intens, izbitor, tare, țipător, violent, (rar) strigător, (franțuzism) criant. (Culori, nuanțe ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stridént adj. m., pl. stridénți; f. sg. stridéntă, pl. stridénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STRIDENT ~tă (~ți, ~te) 1) și adverbial (despre sunete, strigăte, zgomote etc.) Care are o sonoritate puternică și neplăcută; țipător. 2) (despre culori) Care este foarte viu; bătător la ochi; țipător; aprins. /<fr. strident, lat. stridens, ~ntis, it. stridente
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink