STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STRIGĂTÓR adj. v. intens, izbitor, strident, tare, țipător, violent.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STRIGĂTÓR s. v. crainic, mesager, sol, trimis, vestitor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; f. sg. și pl. strigătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STRIGĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care strigă. 2) fig. Care se deosebește net (mai ales prin trăsături negative). ◊ ~ la cer a) care este extrem de revoltător; care trezește indignare; b) care se cere a fi luat neapărat în seamă. /a striga + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
STRIGĂTÓR2 ~i m. înv. Persoană care anunța cu voce tare unele știri; crainic; vestitor. /a striga + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink