STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Străbun (2). 2. Strămoș (1). – Stră- + bunic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STRĂBUNÍC s. 1. străbun, strămoș, (înv.) proto-părinte. (Datini de la ~ii noștri.) 2. răzbunic, (rar) răzbun. (Un ~ de-al tatei.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
străbuníc s. m., pl. străbuníci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STRĂBUNÍC ~ci m. Tată al bunicului sau al bunicii în raport cu strănepoții. /stră- + bunic
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink