STĂREȚÍE, stăreții, s. f. 1. Funcție, demnitate de stareț; timpul cât cineva exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului sau stareței unei mănăstiri. – Stareț + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STĂREȚÍE s. (BIS.) egumenie. (În timpul ~ lui.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stărețíe s. f., art. stărețía, g.-d. art. stărețíei; pl. stărețíi, art. stărețíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STĂREȚÍE ~i f. 1) Funcție de stareț (sau stareță). 2) Durată de timp în care un stareț își exercită funcția; egumenie. 3) Sediu al starețului sau al stareței unei mănăstiri; egumenie. [G.-D. stăreției] /stareț + suf. ~ei
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink