STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui+ suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STĂRUITÓR adj., adv. 1. adj. insistent, perseverent, persistent, răzbătător, statornic, tenace, (livr.) persuasiv, (rar) străbătător. (Om stăruitor în acțiunile începute.) 2. adj. v. tenace. 3. adj. v. perseverent. 4. adj. asiduu, insistent, perseverent, silitor, sârguincios, sârguitor, susținut, tenace, zelos. (Eforturi stăruitoare.) 5. adv. v. insistent. 6. adj. v. încăpățânat. 7. adj. persistent. 8. adj., adv. v. serios.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Stăruitor ≠ nestăruitor
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
stăruitór adj. m. (sil. -ru-i-), pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STĂRUITÓR1 adv. Cu stăruință. /a stărui + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
STĂRUITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care stăruie, perseverează (în atingerea unui scop); perseverent; tenace; insistent. [Sil. -ru-i-] /a stărui + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink