Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
SUBIECTIVÁ, subiectivez, vb. I. Tranz. A prezenta, a înfățișa ceva în felul sau personal; a imprima un caracter personal unei acțiuni. – Din fr. subjectiver.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUBIECTIVÁ vb. I. tr. A înfățișa, a prezenta (ceva) în felul său personal de a privi; a da un caracter personal; subiectiviza. [Pron. -bi-ec-. / cf. fr. subjectiver].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SUBIECTIVÁ vb. tr. a înfățișa, a prezenta (ceva) în felul său personal; a da un caracter personal. (< fr. subjectiver)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
subiectivá vb. (sil. -biec-; mf. sub-), ind. prez. 1 sg. subiectivéz, 3 sg. și pl. subiectiveáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care consideră că baza a tot ce există este conștiința individuală; care neagă faptul că îndărătul senzațiilor se află obiectele reale, independente de om. Idealism subiectiv. 2. Care are un caracter personal, care se petrece în conștiința cuiva; care, într-o judecată, acțiune etc., ține seamă numai de sentimentele, de pornirile și de ideile sale; părtinitor. – Din fr. subiectif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUBIECTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de subiect; propriu subiectului. Atitudine ~ă. 2) Care se referă la afectivitatea subiectului; bazat pe caracterul personal al unui subiect. Viziune ~ă. 3) (în opoziție cu obiectiv) Care ține de subiectivism; propriu subiectivismului. [Sil. su-biec-] /<fr. subjectif
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SUBIECTÍV, -Ă adj. 1. Care consideră conștiința individuală drept bază a tot ce există; care neagă faptul că la baza senzațiilor se află obiecte reale, independente de om. 2. Care are un caracter personal, părtinitor, lipsit de obiectivitate. 3. (Gram.) Propoziție subiectivă (și s.f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcțiunea de subiect al propoziției regente. [Pron. -bi-ec-. / cf. lat. subiectivus, fr. subjectif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SUBIECTÍV, -Ă adj. 1. (fil.) care are loc în conștiință, care aparține subiectului (II, 1). 2. subiectivist (1). 3. care are un caracter personal, părtinitor, lipsit de obiectivitate. 4. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de subiect al regentei. (< lat. subiectivus, fr. subjectif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SUBIECTÍV adj. v. individual, particular, personal, propriu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SUBIECTÍV adj. 1. v. părtinitor. 2. (FILOZ.) ideal, mintal.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Subiectiv ≠ obiectiv
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
subiectív adj. m. (sil. -biec-; mf. sub-), pl. subiectívi; f. sg. subiectívă, pl. subiectíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink