SUBSTITUÉNT, substituenți, s. m. Element care poate înlocui un alt element, cu care are proprietăți asemănătoare. [Pr.: -tu-ent] – Substitui + suf. -ent. Cf. it. sostituente.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUBSTITUÉNT s.m. Substanță care poate înlocui o altă substanță cu care are proprietăți asemănătoare; succedaneu. [Pron. -tu-ent. / < substitui + -ent].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SUBSTITUÉNT s. m. 1. substanță care poate înlocui o altă substanță cu care are proprietăți asemănătoare; succedaneu. 2. substitut (3). (< germ. Substituent, it. substituente)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SUBSTITUÉNT s. înlocuitor, substitut, succedaneu. (Un bun ~ al bumbacului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
substituént s. m. (sil. -tu-ent), pl. substituénți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SUBSTITUÉNT ~ți m. Substanță care poate substitui o altă substanță cu proprietăți similare. [Sil. sub-sti-tu-ent] /<germ. Substituent, it. substituente
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink