SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.), Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUCCESÓR, -OÁRE s.m. și f. 1. Cel care urmează în locul altuia (într-o funcție, într-un rang etc.). 2. (Jur.) Moștenitor. [Cf. fr. seccesseur, lat. successor].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SUCCESÓR, -OÁRE s. m. f. 1. cel care urmează în locul altuia (într-o funcție etc.). 2. (jur.) moștenitor, urmaș. (< fr. successeur, lat. successor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SUCCESÓR s. 1. continuator, urmaș, (înv.) următor. (~ul lui la catedră.) 2. v. urmaș. 3. v. moștenitor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Succesor ≠ predecesor, premergător
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
succesór s. m., pl. succesóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SUCCESÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care succedă o altă persoană; urmaș. 2) jur. Persoană care obține un patrimoniu prin testament sau prin lege; moștenitor. /<lat. successor, fr. successeur
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SUCCESOÁRE s. (JUR.) moștenitoare, urmașă, (înv.) moșancă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
succesoáre s. f., g.-d. art. succesoárei; pl. succesoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink