SUPERSTÍȚIE, superstiții, s. f. Prejudecată care decurge din credința în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămășițe ale animismului și ale magiei; p. ext. practică superstițioasă. – Din fr. superstition, lat. superstitio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUPERSTÍȚIE s.f. Prejudecată determinată de credința că toate cele care se întâmplă în natură și în societate sunt manifestarea unor forțe supranaturale sau că anumite întâmplări sunt prevestiri ale viitorului; (p. ext.) practică superstițioasă. [Gen. -iei. / cf. fr. superstition, lat. superstitio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SUPERSTÍȚIE s. f. credință primitivă, bazată pe rămășițe ale animismului și magiei, în spirite bune sau rele, miracole, farmece și vrăji, în semne prevestitoare, numere fatidice etc. (< fr. superstition, lat. superstitio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SUPERSTÍȚIE s. (livr.) eres. (A crede în ~ii)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
superstíție s. f. (sil. -ți-e), art. superstíția (sil. -ți-a), g.-d. art. superstíției; pl. superstíții, art. superstíțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SUPERSTÍȚIE ~i f. 1) Credință primitivă în forțe supranaturale. 2) la pl. Ansamblu de astfel de credințe. 3) Comportament bazat pe credința în forțe supranaturale. 4) Credință în semne prevestitoare. [G.-D. superstiției; Sil. -per-sti-ți-e] /<lat. superstitio, ~onis. fr. superstition
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink