SUPRANÚME, supranume, s. n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane în semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristică sau printr-o circumstanță de altă persoană cu același nume. ♦ Poreclă. – Supra- + nume (după fr. surnom).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUPRANÚME s.n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane. ♦ Poreclă. [Pl. invar. / < supra- + nume, după fr. surnom].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SUPRANÚME s. n. nume adăugat la numele propriu al unei persoane, în semn de cinste sau pentru a o deosebi de altă persoană cu același nume. ◊ poreclă. (după fr. surnom)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SUPRANÚME s. nume, poreclă, (livr.) cognomen, (franțuzism) sobrichet, (înv. și reg.) sclitadă, (Olt., Munt. și Transilv.) ponos, (înv.) poreclitură. (I-a pus ca ~ ...)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
supranúme s. n. (sil. -pra-) → nume
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SUPRANÚME ~ n. Nume adăugat la numele individual al unei persoane, în semn de cinste sau pentru a o distinge de altele purtând același nume. /supra- + nume
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink