SUPUȘÉNIE s. f. 1. Supunere, ascultare. 2. Faptul de a se bucura de cetățenia unei țări sau de protecția juridică specială a unei țări. – Supus + suf. -enie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUPUȘÉNIE f. 1) Caracter supus. 2) înv. Situație a unei persoane supuse unei țări; cetățenie. /supus + suf. ~enie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SUPUȘÉNIE s. (JUR.) cetățenie, (impr.) naționalitate. (~ unei persoane.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SUPUȘÉNIE s. v. ascultare, cumințenie, docilitate, supunere.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
supușénie s. f. (sil. -ni-e), art. supușénia (sil. -ni-a), g.-d. supușénii, art. supușéniei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink