SÂNGEÁPĂ, sângepe, s. f. (Reg.) Cinzeacă. [Var.: sângeáp s. n., sângeácă s. f.] – Din cinzeacă (modificat după sânge + apă).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SÂNGEÁPĂ s. v. cinzeacă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sângeápă s. f., g.-d. art. sângépei; pl. sângépe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SÂNGEÁPĂ ~épe f. rar (în trecut) Unitate de măsură a capacității (egală aproximativ cu 0,16 l). /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
sîngeápă (-gépe), s. f. – (Mold.) Cinzeacă, vas de formă specială din care se bea rachiu. – Var. sîngeap. Origine îndoielnică. Se consideră în general ca der. de la cinzeacă, datorită unei deformări greu de admis și pe care Candrea o explică drept etimologie populară sau mai curînd o asociere glumeață a lui sînge și apă. Această explicație e mai puțin acceptabilă, deoarece o apropiere nu se poate face decît între sînge și „vin”, ultimul nefiind consumat niciodată în vasul numit sîngeapă. Sl. są sądŭ „vas” (Cihac, II, 3250 nu este probabil, cf. Byhan 332. Pare cuvînt oriental.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cinzeácă f., pl. ecĭ (d. cin-zecĭ). Munt. Cin-zecĭ de dramurĭ de băutură din ocaŭa veche. Cănuță de lut: o cinzeacă pîntecoasă cu florĭ pe care o pipăise de atîtea orĭ degetele babeĭ (CL. 1910, 5, 544). Iron. Cin-zecĭ de anĭ: a trecut cinzeaca! – Pin [!] met. (Mold.) sîngeacă, sîngeapă și sîngeap, pl. ece, epe. V. palicĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink