Dex sânți

sânțí, sânțésc, vb. IV (înv.) a hirotonisi (a ridica un diacon la treapta preoției).

SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

FLOAREA-LUI-SÂNTIÓN s. v. drăgaică, sânziană.

POALA-SÂNTEI-MĂRÍI s. v. priboi.

SÂNT adj. v. bisericesc, ceresc, divin, dumnezeiesc, religios.

SÂNT s., adj. v. sfânt.

SÂNTUL s. art. v. atotputernicul, creatorul, divinitate, domnul, dumnezeire, dumnezeu, părinte, providență, puternicul, stăpânul, tatăl, ziditorul.

sânt, sấntă, sânți, sấnte, adj., s.m. și f. (înv. și pop.) 1. (adj.) sfânt. 2. (s.m. art.) Dumnezeu. 3. (s.m. și f.) sfânt, mucenic, martir. 4. (la pl.; în forma: simți) mucenici. 5. (adj.) bisericesc, religios. 6. (adj.) care impune un respect deosebit, venerație; intangibil, inviolabil, sacru, sacrosant. 7. (adj.) nevinovat, curat, pur.

sînt (-tă), adj. – Sfînt. – Var. sîn, sîm. Mr. sînt. Lat. sanctus (Tiktin; REW 7569), cf. it., sp. san(to), prov., fr. saint, cat. sant, port. sāo. A fost înlocuit în rom. de sl. sfînt; se păstrează aproape exclusiv în comp. ca nume de sfinți: Simedru (var. Sumedru, Sămetru), din sanctus Demetrius; Sîntilie (var. Sîntilii), din lat. Sanctus Helias; sîntio(a)n, din lat. Sanctus Iohannes; Sîngior(d)z, din lat. Sanctus Georgius; Sîmpietru, din lat. Sanctus Petrus; Sîntoader, din lat. Sanctus Theodorus; Sînvăsii, din lat. Sanctus Basilius; Sî(m)nicoară, din lat. Sanctus Nicolaus; Sîntă-Mărie, din lat. Sancta Maria. Cf. Densusianu, GS, III, 433; Pascu, R. critică, III, 47. – Cf. sînziene,; sîntămărinesc, adj. (varietate de mere), de la Sîntă-Mărie (sec. XVII).

sânt adj. m., s. m., pl. sânți; f. sg. sântă, g.-d. art. sântei, pl. sânte