SĂCULÉȚ, săculețe, s. n. Diminutiv al lui sac; săculeț, săcușor. ♦ Sedilă2. – Sac + suf. -uleț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SĂCULÉȚ s. 1. săcușor, (franțuzism) sașeu, (înv. și reg.) săculteț, (reg.) săcăteu, săcui, săcuieț, săculteață, săcuț, tăbeică, tăbâltoc, (prin Ban.) bătăcui, (prin Olt. și Transilv.) săcotei, (prin Munt. și Olt.) săculete, (prin Mold. și Bucov.) tăbuieț, tăfâlcă, (Mold.) țoșcă. (Un sac mic sau un ~.) 2. traistă, (reg.) jacă. (~ cu merinde.) 3. sedilă, (reg.) sac, săcui, săcuieț, săculete, scurgătoare, zăgârnă. (~ pentru scurs brânza.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SĂCULÉȚ s. v. scrot.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
săculéț s. n., pl. săculéțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SĂCULÉȚ ~e n. 1) (diminutiv de la sac) Sac mic (de celofan sau alt material), folosit pentru împachetarea cumpărăturilor; pachet. 2) pop. Traistă din pânză foarte rară pentru scurs brânza. /sac + suf. ~uleț
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink