Dex săgeată

SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata apei sau săgeata apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta.

SĂGEÁTĂ s. 1. (reg.) răpezitor, (înv.) săhăidac. (O~ pornită din arc.) 2. (reg.) suliță. (~ pe mormântul unui tânăr.) 3. (CONSTR.) (reg.) suliță. (~ pe coama caselor țărănești.) 4. v. aripă. 5. (TEHN.) (reg.) colur. (~ la aripa morii de vânt.) 6. (TEHN.) fofează, (Mold.) col. (~ la moara de vânt.) 7. (GEOGR.) săgeată litorală v. cordon litoral. 8. (BOT.) săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia) = (reg.) iarba-săgeții.

SĂGEÁTĂ s. v. coardă, cordar, fulger, înjunghietură, întinzător, înțepătură, junghi, junghietură, pârghie, săbiuță, strună, trăsnet, trăsnitură.

săgeátă (săgéți), s. f. – 1. Vergea de lemn cu vîrf de fier. – 2. Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. – 3. Cordar de ferăstrău. – 4. Vîrf în care se termină acoperișurile. – 5. Braț de scrînciob. – 6. Vîrf de brad care se plantează pe mormintele tinerilor. – 7. Sagitaria (Sagittaria sagittifolia). – Mr. sădzeată. Lat. sagĭtta (Pușcariu 1495; REW 7508; Skok, ZRPh., LIV, 490; Jokl, REW, II, 44), cf. it. saetta, prov., sp. saeta, v. fr. saete, cat. sageta, port. setta. – Der. săgeta, vb. (a lovi, a răni, a ucide cu săgeata; a arunca săgeți; a împunge, a înjunghia), care ar putea proveni din lat. sagĭttāre, direct (Pușcariu 1496; REW 7509), cf. mr. sădzitedz, it. saettare; săgetar (var. săgetaș), s. m. (arcaș); săgetător, adj. (care săgetează; pătrunzător; s. m., arcaș; s. m., nume de constelație și zodie); săgetătură, s. f. (tragere cu arcul, săgetare; rană făcută de săgeată; junghi; paralizie, congestie cerebrală); săgețea, s. f. (săbiuță, Gladiolus imbricatus); săgețică, s. f. (greghetin, Geranium pratense).

săgeátă s. f., g.-d. art. săgéții; pl. săgéți

SĂGEÁTĂ ~éți f. 1) Vergea cu vârf ascuțit și cu două aripioare la capăt care se aruncă cu arcul. ◊ ~eata-apei plantă acvatică cu frunze lanceolate și cu flori albe. 2) fig. Aluzie ironică sau răutăcioasă la adresa cuiva. 3) Indicator de direcție. [ G.-D. săgeții] /<lat. sagitta

IARBA-SĂGÉȚII s. v. săgeata-apei.

SĂGEATALUIDUMNEZÉU s. v. verigel.

săgeáta-ápei (sau ápelor) s. f.

săgeáta-lui-Dumnezéu s. f.

SĂGEATA, com. în jud. Buzău, situată în C. Buzău-Călmățui, pe râul Buzău; 5.238 loc. (2005). Centru viticol. În satul Găvănești se află biserica Sf. Nicolae (1844-1847).

SĂGEATA (Sagitta), constelație din emisfera boreală, situată între constelațiile Vulpea și Vulturul.