Dex sălaș

SĂLÁȘ, sălașe, s. n. (Pop.) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcție rudimentară făcută în câmp și folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale. 3. Locuință, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuș. 4. Așezare omenească. ♦ Locuitorii acestei așezări. 5. Mică așezare de țigani (nomazi); grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. [Pl. și: sălașuri] – Din magh. szállás.

SĂLÁȘ s. 1. v. găzduire. 2. v. locuință. 3. v. șatră. 4. v. adăpost. 5. v. vizuină.

SĂLÁȘ s. v. acaret, așternut, campament, cătun, cort, coșciug, culcuș, dependință, grajd, lagăr, pat, placentă, reședință, sat, sediu, sicriu, staul, stână, tabără, târlă.

săláș (-șuri), s. n. – 1. Locuință, locaș, casă. – 2. Adăpost, refugiu. – 3. (Trans. de N.) Sicriu. – 4. Grup de familii de țigani robi, format pînă la 15 capi de familii care aparțineau aceluiași proprietar. – Var. Mold. salaș. Mag. szállás (Miklosich, Fremdw., 124; Cihac, II, 524; Gáldi, Dict., 96), cf. sb. salaš „cătun”, pol. szalasz, rus. šalaš. – Der. sălășlui, vb. (a găzdui, a adăposti; a se aciua; a locui, a trăi); sălășluință, s. f. (sălaș, domiciliu); sălășitoare, s. f. (Trans., osul-iepurelui, Onosis spinosa).

săláș s. n., pl. săláșe/săláșuri

SĂLÁȘ ~e n. 1) Construcție rudimentară improvizată în câmp, servind ca adăpost; colibă. 2) Adăpost temporar; gazdă vremelnică. 3) rar Încăpere sau grup de încăperi, în care locuiește sau poate locui o persoană; locuință; 4) înv. Așezare omenească de proporții mici; cătun. 5) Adăpost pentru animale. 6) Așezare mică de țigani nomazi. 7) înv. Grup de familii de țigani (sub conducerea unui bulibașă). [Pl. și sălașuri] /< ung. szallas

SĂLÁȘ (‹ magh.) s. n. (Înv. și pop.) 1. Găzduire temporară acordată cuiva. 2. Construcție rudimentară, de obicei din bârne, folosită ca locuință temporară. Au un rol important în cazul satelor de la poalele munților, unde fânețele se află adesea la depărtare mare de sat, iar accesul este destul de dificil. În acest caz sunt locuite vara, în timpul cositului, dar adesea și iarna, pentru adăpostirea și hrănirea vitelor. În trecut numărul lor era mult mai mare, membrii familiei deplasându-se adesea de la s. la sat și invers; frecvent pe lângă ele se află câțiva pomi fructiferi și o mică grădină. În funcție de ținut, mai sunt numite odaie, conac, căsoaie sau casă în câmp. 3. Locuință, casă, cămin; p. ext. culcuș. ♦ Grajd, staul. 4. Așezare omenească; cătun, sat; locuitorii acestei așezări. ♦ Grup de familii de țigani (nomazi), conduși de un vătaf.

SĂLAȘU DE SUS, com. în jud. Hunedoara, situată în S depr. Hațeg, la poalele N ale m-ților Retezat, pe Râu Alb; 2.639 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul Ohaba de sub Piatră). În satul S. de S., atestat documentar în 1453, se află biserica Sfinții Atanasie și Chiril (sec. 15-16, cu unele transformări din sec. 19), și ruinele unei curți fortificate din sec. 15-17, reșed. unor cneji români locali. Bisericile Înălțarea Domnului (sec. 18, cu picturi din 1786) și Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 15), în satele Nucșoara și Paroș. Rezervații: vf. Poieni, fânețele cu narcise de la Nucșoara.