SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., scr. siromah, cu schimbare de suf.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SĂRMÁN adj. v. bastard, natural, nelegitim.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SĂRMÁN adj., s. 1. adj., s. v. sărac. 2. adj. v. biet.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SĂRMÁN adj., s. v. orfan.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Sărman ≠ avut, bogat, bogătaș
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
sărmán (sărmáni), s. m. – 1. Sărac, proletar, amărît. – 2. Orfan. – Var. înv. săriman, sîrman, suruman, Mold. sîr(u)man, siriman, suriman, Trans. sără(i)man. Sl. siromachŭ ‹ gr. χειρομάχος (Cihac, II, 326; Giurescu, R. Istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb., cr. siromah, cu schimb de suf. -man. – Der. sărmănesc, adj. (înv., de sărman); sărmănie, s. f. (înv., sărăcie). – Cf. siromah.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sg. sărmánă, pl. sărmáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SĂRMÁN ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existență; sărac; nevoiaș; mizer. 2) și substantival Care trezește milă; vrednic de milă; biet; sărac; nenorocit. ~ul orb! 3) (despre copii) Care și-a pierdut ambii părinți sau numai unul dintre ei; orfan. /<sl. siromahu, sb. siromah
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink