Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: tableta (verb tranzitiv) , tabletă (substantiv feminin)   
TABLÉTĂ, tablete, s. f. 1. Preparat farmaceutic în formă de disc mic; pastilă, pilulă, bulin. ♦ Preparat alimentar dulce, solid, prezentat în mici plăcuțe în formă dreptunghiulară. 2. (Rar) Caiet de note, de însemnări. 3. Articol publicistic de mici dimensiuni, de obicei pe o temă de actualitate și adesea ca formă a pamfletului literar. – Din fr. tablette.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TABLÉTĂ s.f. 1. Preparat farmaceutic în formă de disc mic; pastilă. 2. Pastă alimentară uscată, în formă de placă. 3. (Ant.) Placă cerată pentru scris. 4. Variantă a articolului publicistic, înrudită cu pamfletul, care se caracterizează printr-o maximă comprimare, incisivitate, forță caracterizatoare și expresivitate, cultivat în literatura noastră de T. Arghezi și Geo Bogza; bilet. [< fr. tablette].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TABLÉTĂ s. f. 1. (ant.) placă ceramică pentru scris. 2. pastilă (1) de consistență dură. 3. preparat alimentar uscat de formă plată. 4. (inform.) dispozitiv pentru introducerea manuală a imaginilor grafice în terminal de către utilizator. 5. specie publicistică înrudită cu pamfletul, caracterizată printr-o maximă comprimare, incisivitate și expresivitate; bilet. 6. șervețel bordat plasat sub bibelouri sau pe tăvile de servit cafea, dulceață etc. (< fr. tablette)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TABLÉTĂ s. v. pilulă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tablétă s. f. (sil. -ble-), pl. tabléte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TABLETÁ, tabletez, vb. I. Tranz. A face tablete, drajeuri dintr-o substanță. – Din tabletă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A TABLETÁ ~éz tranz. (substanțe) A prelucra dând formă de tabletă. /Din tabletă
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TABLÉTĂ ~e f. 1) Preparat farmaceutic, dozat, solid, de forma unui disc mic, care se administrează pe cale bucală; pilulă; pastilă; comprimat. 2) Preparat alimentar dulce, solid, în formă de placă dreptunghiulară. ~ de ciocolată. 3) Articol publicistic de dimensiuni mici care tratează probleme de actualitate. [Sil. ta-ble-] /<fr. tablette
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TABLETÁ vb. I. tr. A face tablete, comprimate, drajeuri (medicamentoase) dintr-o anumită substanță. [Cf. fr. tabletter].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TABLETÁ vb. tr. a da unei substanțe medicamentoase formă de tabletă (2). (< fr. tabletter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
tabletá vb. (sil. -ble-), ind. prez. 1 sg. tabletéz, 3 sg. și pl. tableteáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)