Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
TĂCEÁ, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. ◊ Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit. 2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. – Lat. tacere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TĂCÉRE, tăceri, s. f. Faptul de a tăcea; p. ext. liniște, calm, acalmie. ◊ Loc. adv. În (sau înv. întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. ◊ Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat). ♦ Pauză, întrerupere mai lungă într-o discuție. ♦ Fig. Indiferență. ♦ Fig. Lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorțire. – V. tăcea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A TĂCEÁ tac 1. intranz. 1) A nu scoate nici un sunet; a nu spune nimic. ◊ ~ chitic (sau molcom, ca chiticul, ca peștele, ca pământul) a nu rosti nici un cuvânt. Taci și înghite nu te opune. 2) A înceta să plângă, să râdă sau să vorbească. ◊ Tacă-ți gura (sau taci din gură)! Termină odată! 3) fig. A înceta de a se mai manifesta; a amuți. Vântul tace. 2. tranz. rar A ține în taină; a nu da pe față; a tăinui. ~ un nume. ~ o durere. [Sil. tă-cea] /<lat. tacere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TĂCÉRE ~i f. 1) v. A TĂCEA. ◊ În ~ fără a spune ceva. A trece sub ~ (ceva) a omite (ceva) în mod intenționat; a tăinui; a nu pomeni. 2) Lipsă de zgomot; liniște. 3) Pauză (mai lungă decât cea obișnuită) într-o conversație sau într-o corespondență. 4) fig. Lipsă de manifestare. /v. a tăcea
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TĂCEÁ, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, ca peștele, ca pământul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate). A sta în nemișcare. 2. A înceta să vorbească, a se întrerupe din vorbă. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcând (EFTIMIU). ♦ A nu-și exprima fățis părerea. – Lat. tacere.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
TĂCÉRE s., interj. 1. s. v. liniște. 2. interj. v. liniște. 3. s. v. muțenie. 4. s. v. întrerupere. 5. s. v. discreție. 6. s. acalmie, calm, liniște, pace, (înv. și reg.) paos, (înv.) lin, liniștire, molcomire. (Stare de ~ deplină în natură.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A tăcea ≠ a grăi, a spune, a vorbi, a zice
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
Tăcere ≠ destăinuire, gălăgie, larmă, mărturisire, strigăt, țipăt, vorbire, zgomot
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
tăceá (-ac, -ăcút), vb. – A nu vorbi. – Mr. tac. tățeare, megl. tac, tățeari, istr. tǫcu. Lat. tăcēre (Pușcariu 1708; REW 8517), cf. vegl. takar, it. tacere, prov. tazer, fr. taire. – Der. tăcere, s. f. (liniște); tăcut, adj. (silențios); tacit, adj., din fr. tacite; taciturn, adj., din fr. taciturne; taci-și’nghite, s. m. (varietate de gogoși).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tac, 1 pl. tăcém, 2 pl. tăcéți, imperf. 3 sg. tăceá, perf. s. 3 sg. tăcú; conj. prez. 3 sg. și pl. tácă; imper. 2 pl. tacéți; part. tăcút
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
tăcére s. f., g.-d. art. tăcérii; pl. tăcéri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ALIUD EST CELARE, ALIUD TACERE (lat.) una este să tăinuiești, alta e să taci – Discreția și complicitatea nu sunt unul și același lucru.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink