TÁICĂ s. m. (Pop.) 1. Tată. ♦ (La vocativ) Termen afectiv cu care se adresează cineva unui om mai în vârstă; termen afectiv cu care se adresează un părinte copilului său, un om mai în vârstă unuia mai tânăr etc. 2. (Determinat prin „părinte” sau „popă”) Nume (de adresare) dat preotului. – Din tată (după maică). Cf. scr. tajko.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TÁICĂ m. invar. pop. 1) (și cuvânt de adresare a copilului către tatăl său) Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. ◊ A scăpa de d****l și a da peste ~-său a ieși dintr-o încurcătură și a da peste alta (și mai mare). A trimite de la d***u la ~-său a amăgi, a înșela pe cineva; a duce de nas pe cineva. 2) (cuvânt de adresare a celor tineri către un om mai în vârstă) Bărbat respectat și apropiat cuiva; tată. [G.-D. taichii; Sil. tai-] /Din tată
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TÁICĂ s. v. bunic, părinte, tată, tată-mare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
táică s. m. – 1. Tată. – 2. (Arg.) Birlic. Bg. tajko, sb. tajko, tajka (Tiktin; Conev 98).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
táică s. m., g.-d. art. táichii/lui táica
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
táică-meu (-tău, -său) s. m. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink