TAMBÚRO s. n. (muz.) tobă. (< it. tamburo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TAMBÚRĂ, tambure, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia. – Din tc. tambur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TAMBÚRĂ ~e f. (în Orient) Instrument muzical asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung, prevăzut cu trei coarde metalice duble, care produc sunete fiind atinse cu un plectru. /<ngr. tampúras, turc. tambura
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TAMBÚRĂ s.f. Mandolină cu gâtul lung și cu coardele de metal, obișnuită la popoarele arabo-persane. [< fr. tambourah].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
tambúră (-re), s. f. – Lăută. – Var. tambur. Mr. tămbără, megl. tambură. Tc. (per.) tambur (Șeineanu, II, 347; Lokotsch 2015; Ronzevalle 67), cf. ngr. ταμπουρᾶς, bg., sb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, sp. atambor. – Der. tamburină, s. f., din fr. tambourin; tambur, s. n., din it. tamburo; tambur-major, s. m., din fr. tambour major.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tambúră (mandolină) s. f., g.-d. art. tambúrei; pl. tambúre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink