Dex tarla

TARLÁ, tarlale, s. f. 1. Suprafață de teren agricol mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcând parte din teritoriul unei comune); solă; cultura de pe o astfel de suprafață. 2. (Rar) Drum sau teren îngust care desparte semănăturile; hotar. – Din tc. tarla.

TARLÁ, tarlale, s. f. 1. Suprafață de teren mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcând parte din teritoriul unei comune sau al unei gospodării agricole mari); cultura de pe o astfel de porțiune. 2. (Rar) Drum îngust care desparte semănăturile; hotar. – Tc. tarla.

TARLÁ s. v. solă.

TARLÁ s. v. postată.

tarlá (-ále), s. f. – Cultură, solă, tablă, fîșie de teren cultivată cu aceeași specie de plante. – Megl. torlă. Tc. tarla (Șeineanu, II, 353; Lokotsch 2040; Ronzevalle 62).

tarlá s. f., art. tarláua, g.-d. art. tarlálei; pl. tarlále

TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. scr. trlo.

TARLÁ ~le f. Suprafață (mare) de teren cultivată cu aceeași specie de plante agricole. [Art. tarlaua; G.-D. tarlalei] /<turc. tarla

TÂRLĂ ~e f. 1) Construcție primitivă în afara satului, unde se adăpostesc oile și ciobanii vara și unde se prepară produsele din lapte de oaie; stână; oierie. 2) Loc unde se află această construcție. 3) Grup mare de oi. [Sil. târ-lă] /cf. sb. trlo, bulg. trălo

TÂRLĂ s. v. stână.

TÂRLĂ s. v. staul.

tîrlă (-le), s. f. – Stînă, ocol de vite. – Megl. torlă. Sl., cf. bg. tărlo, sb. trlo, cr. tèrlo (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 412). – Der. tîrlaș, s. m. (coproprietar al unei stîne), cf. GS, VI, 43; tîrli, vb. (a-și așeza tîrla într-un anumit loc; a zăbovi cu turma într-un anumit loc); tîrliște, s. f. (loc în care mai înainte a fost o tîrlă), cf. bg. tărlište.

târlă s. f., g.-d. art. târlei; pl. târle