TELEÁGĂ, telegi, s. f. 1. Căruță mică (cu două roți) care servește la transportul persoanelor sau al unor poveri ușoare. 2. Cotigă (la plug). – Din sl. telĕga.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TELEÁGĂ s. 1. v. cotigă. 2. (TEHN.) cotigă, (reg.) dric, roate (pl.), rotile (pl.), (Transilv.) căroaie. (Pe ~ se reazemă grindeiul plugului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
teleágă (-égi), s. f. – Căruță mică, căruță ușoară cu două roți. – Var. telegă, teligă, tileagă. Mr. tăl’igá. Sl. tĕlega, cuvînt de origine dubioasă (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 406; Conev 71; cf. Vasmer, III, 89), cf. bg. talĕg, sb. teljiga, pol., rus. telĕga, slov., mag. taliga. – Der. telegar, s. m. (cal de trăsură); telegări, vb. (Olt., a obosi caii peste măsură, a extenua); teleașcă, s. f. (căruță mică), din rus. teljezka (Scriban).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
teleágă s. f., g.-d. art. telégii; pl. telégi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TELEÁGĂ ~égi f. 1) Cărucior (cu două roți) folosit pentru transportul persoanelor sau al unor încărcături ușoare; cotigă. 2) Ansamblu tehnic constând din două roți de mărimi diferite unite printr-o osie, pe care se sprijină grindeiul plugului; cotigă. [Sil. -lea-] /<sl. telĕga
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cotígă (sud) și cotĭúgă (nord) f., pl. ĭ (rut. kotĭúga, cîne [!], ca fr. chien, „cîne” și „roabă”). Căruță pe doŭă roate (de dus gunoĭ ș. a.). Partea din ainte [!] a pluguluĭ (în nord teleagă și teleguță), compusă din cele doŭă roate. Căruță de dus cîniĭ prinșĭ pe strade [!] (numită și ladă și droagă). Un fel de camion maĭ grosolan (caracterizat pin [!] doŭă grinzĭ lungĭ și groase), foarte obișnuit în Moldova, în al căreĭ nord se numește cotĭugar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink