TEMELÍE, temelii, s. f. Partea inferioară a unei construcții, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijină pe pământ; fundație, fundament, bază. ◊ Loc. adv. Din (sau până în) temelii (sau temelie) = de la (sau până la) bază; cu totul, cu desăvârșire, radical. ◊ Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a întemeia. – Din sl. temelije.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TEMELÍE s. 1. v. fundament. 2. v. bază.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TEMELÍE s. v. epactă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
temelíe (-íi), s. f. – Temei, fundament. – Mr. θimel’u, megl. timel’ à. V. sb. temelije (Candrea; Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 141), este dubletul cuvîntului anterior. – Der. temeli (var. temelii, temeliici), vb. (a fonda, a crea), înv. Der. de la tc. temel (Meyer, Alb. St., IV, 55; Lokotsch 2062) este improbabilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
temelíe s. f., art. temelía, g.-d. art. temelíei; pl. temelíi, art. temelíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TEMELÍE ~i f. Totalitate a elementelor de rezistență pe care se sprijină o construcție; fundament; bază. ◊ Din (sau până în) ~ (sau ~i) cu desăvârșire; cu totul; până la bază; radical. A pune ~ea a întemeia; a funda. [G.-D. temeliei] /<sl. temelije
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink