Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
TEMENEÁ, temenele, s. f. Salut făcut după obiceiul musulman, printr-o plecăciune; ploconeală, închinăciune. ◊ Expr. A face temenele = a fi exagerat de politicos, a fi slugarnic, a se ploconi. – Din tc. temenna(h).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TEMENEÁ s. v. reverență.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
temeneá (-éle), s. f. – Ploconeală, reverență. – Var. înv. temena. Mr. timinee, megl. timinà. Tc. temenna (Șeineanu, II, 355; Ronzevalle 67); cf. ngr. τεμενᾶς, alb., bg. sb. temena. – Der. temeni, vb. refl. (a face temenele, a se ploconi).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
temeneá s. f., art. temeneáua, g.-d. art. temenélei; pl. temenéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TEMENÍ, temenesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se pleca în fața cuiva în semn de salut; a se închina. – Din temenea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TEMENEÁ ~éle f. Plecăciune adâncă făcută în semn de salut (după obiceiul musulmanilor). ◊ A face ~ele a manifesta slugărnicie. [Art. temeneaua] /<turc. temenna
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TEMENÍ vb. v. închina, ploconi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
temení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. temenésc, imperf. 3 sg. temeneá; conj. prez. 3 sg și pl. temeneáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink