TÉMNIC, temnicuri, s. n. (Reg.) 1. Adăpost în pământ, în care se țin stupii iarna. 2. Adăpost săpat în pământ pentru ocrotirea ostașilor (în timp de război). 3. (Înv.) Închisoare. – Din ucr. temnyk.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
témnic (-ce), s. n. – Adăpost în pămînt în care se țin stupii iarna. Sl. tĭmĭnŭ „întunecat”, cu suf. -nic, cf. tainic, dornic (Cihac, II, 407; Tiktin; Candrea). – Der. temniță, s. f. (închisoare), din sl. tĭmĭnica (Miklosich, Slaw. Elem., 50), cf. bg. tămnicŭ, sb., cr. tamnica, slov. temnica, pol. ciemnica, mag. tömlöcz; temnicer, s. n. (paznic de închisoare, gardian), cf. sl. tĭmĭničarŭ „deținut”; întemnița, vb. (a încarcera).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
témnic s. n., pl. témnicuri/témnice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TÉMNIC ~uri n. 1) rar Adăpost de iarnă pentru stupi (săpat în pământ). 2) înv. Clădire unde stau deținuții; închisoare. /<bulg. temniku, ucr. temnyk
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink