TEMPERAMÉNT, temperamente, s. n. Ansamblul trăsăturilor fiziologice și nervoase ale unei persoane, care determină diferențieri psihice și de comportament între indivizi; fire. ♦ Energie vitală, avânt, elan, impetuozitate; vioiciune. – Din fr. tempérament, lat. temperamentum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TEMPERAMÉNT s.n. 1. Totalitatea particularităților individuale ale psihicului omenesc, manifestate prin rapiditatea și intensitatea desfășurării proceselor psihice și prin gradul de sensibilitate; fire. ◊ Temperamentul arborilor = mod de comportare a speciilor forestiere față de lumină. 2. Energie, impetuozitate, elan. [Pl. -te, -turi. / cf. lat. temperamentum, fr. tempérament].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TEMPERAMÉNT s. n. 1. ansamblul particularităților legate de latura dinamică și energetică a activității psihice a unei persoane, având o bază ereditară și exprimându-se stabil în comportament; fire. 2. energie vitală, impetuozitate, elan. (< fr. tempérament, lat. temperamentum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TEMPERAMÉNT s. 1. v. fire. 2. v. avânt.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TEMPERAMÉNT s. v. aer, climat, climă, conformație, constituție, factură, fizic, natură, structură, temperatură, vreme.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
temperamént s. n., pl. temperaménte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TEMPERAMÉNT ~e n. 1) Totalitate a particularităților psihice și fiziologice, care determină e*************a și comportamentul unei persoane. ~ coleric. ~ sangvinic. 2) Energie vitală. ◊ Cu (sau plin de) ~ plin de energie. /<lat. temperamentum, fr. tempérament
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink