Dex tempo

TÉMPO s. n. 1. Viteză, iuÈ›eală cu care se execută o piesă muzicală, conform conÈ›inutului È™i caracterului ei. ♦ Ritm, cadență. 2. (Lingv.) Viteză de succesiune a silabelor cuvintelor în cursul vorbirii; ritm al vorbirii. – Din it., fr. tempo.

TÉMPO n. 1) muz. Viteză de executare a unei lucrări. 2) Viteză de desfășurare a unei acțiuni; ritm. 3) lingv. Viteză de pronunțare a cuvintelor în timpul vorbirii; ritm al vorbirii. [Art. tempóul; Acc. și témpoul] /< it., fr. tempo

TÉMPO s.n. 1. MiÈ™care, grad de rapiditate cu care trebuie cântată o piesă muzicală. ♦ Ritm, cadență. 2. (Lingv.) Viteză de succesiune a silabelor cuvintelor în cursul vorbirii; ritm al vorbirii. // adv. A tempo (muz.; ca indicaÈ›ie de execuÈ›ie) = revenind la miÈ™carea de la început. [Art. tempóul. / < it., fr. tempo].

TÉMPO I. s. n. grad de rapiditate cu care trebuie executată o lucrare muzicală; mișcare, ritm, cadență. II. adv. (muz.) a ~ = revenind la mișcarea de la început. (< it., fr. tempo)

témpo s. n., art. témpoul; pl. témpouri

TÉMPO s. 1. (MUZ.) mișcare, (înv.) moviment. 2. cadență, ritm. (Merge într-un ~ susținut.)

témpo s. n., art. tempóul/témpoul

A TÉMPO loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) În tact, în mișcarea prescrisă. [< it. a tempo].

A TÉMPO loc. adv. (muz.) (revenind) la același tempo (de mai înainte). (< it. a tempo)

a témpo loc. adv.

IL TEMPO È UN GALANTUOMO (it.) timpul e un om de treabă – Deviza lui Mazarin: relevă importanÈ›a timpului în soluÈ›ionarea lucrurilor. V. È™i Chronos gar eumares theos.