TENÓR, tenori, s. m. 1. Cea mai înaltă voce bărbătească; cântăreț care are o astfel de voce. ◊ Tenor dramatic = voce de tenor cu un timbru asemănător baritonului; cântăreț cu o astfel de voce. 2. Categorie de instrumente de suflat cu registrul cel mai înalt. – Din fr. ténor, it. tenore.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TENÓR s.m. 1. Vocea bărbătească cea mai înaltă; cântăreț care are o astfel de voce. 2. Categorie de instrumente cu registrul între alto și bariton. [Cf. fr. ténor, it. tenore].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TENÓR s. m. 1. vocea bărbătească cu registrul cel mai înalt; cântăreț cu o astfel de voce. ◊ (p. ext.) instrument de suflat cu registru corespunzător vocii unui tenor. 2. (în muzica polifonică) voce între alto și bas. 3. (acc. ténor) melodia de bază, vocea principală în repertoriul gregorian (sec. XII-XVI). (< fr. ténor, it. tenore)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TENÓR s. (MUZ.) (înv.) tenorist.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tenór s. m., pl. tenóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TENÓR1 ~oáre n. 1) Voce bărbătească cu cel mai înalt registru. 2) Instrument muzical de suflat al cărui registru corespunde acestei voci. /<fr. ténor, it. tenore
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TENÓR2 ~i m. Cântăreț care are vocea cu cel mai înalt registru. /<fr. ténor, it. tenore
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink