TERITÓRIU, teritorii, s. n. Întindere de pământ delimitată prin granițele unui stat sau ale unei unități administrative și supusă suveranității statului respectiv. – Din lat. territorium, fr. territoire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TERITÓRIU s.n. Întindere de pământ (limitată de hotare) care aparține unui stat, unei provincii, unui oraș, unei autorități etc. [Pron. -riu. / < lat. territorium, cf. fr. territoire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TERITÓRIU s. n. 1. spațiu geografic determinat prezentând o unitate fizică sau politică. ◊ porțiune de pe glob, incluzând uscatul, subsolul, apele și spațiul aerian de deasupra lor, care se află sub suveranitatea deplină și exclusivă a unui stat. 2. spațiu limitat care asigură necesitățile de supraviețuire, alimentare și apărare ale unui animal sau grup de animale. 3. (anat.) ansamblu de organe, mușchi și porțiuni ale pielii în care este distribuit un vas sau un nerv. (< lat. territorium, fr. territoire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TERITÓRIU s. 1. v. loc. 2. v. cuprins. 3. pământ, regiune, ținut. (Se află pe un ~ străin.) 4. v. re-giune. 5. teritoriu extravilan v. extravilan; teritoriu intravilan v. intravilan.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
teritóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. teritóriul; pl. teritórii, art. teritóriile (sil. -ri-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TERITÓRIU ~i n. Întindere de pământ cu limitele precis stabilite (aparținând unei entități geografice, unui stat sau unei unități administrative). /<lat. territorium, fr. territoire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink