TESTAMÉNT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege. 2. (În sintagmele) Vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzând textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Cristos). Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase (de după nașterea lui Cristos). – Din lat. testamentum, fr. testament.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TESTAMÉNT s.n. Act prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. [Pl. -te, -turi. / < lat. Testamentum, cf. fr. testament].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TESTAMÉNT s. n. 1. act juridic prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. 2. operă tardivă a unui scriitor sau artist, considerată ca ultima expresie a concepțiilor sale estetice ori literare. (< fr. testament, lat. testamentum, germ. Testament)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TESTAMÉNT s. (JUR.) 1. (înv.) diată, tocmeală. (Bun lăsat prin ~.) 2. testament mistic = testament secret; testament secret v. testament mistic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TESTAMÉNT s. v. lege, legislație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
testamént (-te), s. n. – Act juridic ce cuprinde dorințele cuiva după moarte. Lat. testamentum (sec. XVII). – Der. testa, vb., din fr. tester; testamentar, adj., din fr. testamentaire; testator, adj., din fr. testateur.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
testamént s. n., pl. testaménte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TESTAMÉNT testamente n. 1) Act juridic unilateral, personal, revocabil până la moartea autorului, în care o persoană își formulează dispozițiile (cu privire la avere) care urmează a fi îndeplinite după moartea sa. ◊ Vechiul Testament prima parte a Bibliei care cuprinde textele religioase de până la nașterea lui Isus Hristos. Noul Testament a doua parte a Bibliei care conține textele religioase de după nașterea lui Isus Hristos. 2) fig. Operă a unui artist, care constituie expresia supremă a mentalității și artei sale. /
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VECHIUL TESTAMÉNT s. (BIS.) (înv.) palie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Nóul Testamént s. pr. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Véchiul Testamént s. pr. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink