tilincá vb. I (reg.) a cânta din tilincă, a fluiera.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
TILÍNCĂ, tilinci, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu fluierul, dar fără găuri laterale, făcut din scoarță de paltin, răchită, tei etc. [Var.: tilíngă s. f.] – Cf. tilinc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TILÍNCĂ ~ci f. Instrument muzical popular de suflat, de forma unui fluier, fără găuri laterale, care emite sunete acute. [G.-D. tilincii] /cf. tilinc
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TILÍNCĂ s. (MUZ.) (Olt.) tutelcă. (Cântă din ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tilíncă, tilínci, s.f. (pop.) 1. fluier din coajă de tei, de paltin, din soc ori din salcie, fără găuri; șuierătoare. 2. clopoțel la oi, la vite. 3. groapa fântânii.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
tilíncă (-ci), s. f. – 1. Clopoțel. – 2. Fluier, trișcă. – Var. telincă, titili(n)c(ă), (ti)tilingă, Trans. pipilincă. Creație expresivă, cf. talangă, sp. tilin. – Der. tilinca (var. telinca), vb. (a cînta din tilincă; a suna tilinca). Mag. tilinka, pe care Cihac, II, 533, îl propune ca etimon al rom. și rut. tylynka provin din rom. – Cf. tilișcă, trișcă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tilíncă s. f., g.-d. art. tilíncii; pl. tilínci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink