TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TIPÍC1, tipicuri, s. n. 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. – Din sl. tipikŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TÍPIC, -Ă Care are, care prezintă particularitățile proprii unui tip; caracteristic, specific. // s.n. Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprimă în mod veridic esența realității. [Cf. fr. typique, it. tipico, lat. typicus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TÍPIC, -Ă I. adj. care prezintă particularitățile proprii unui tip; caracteristic, specific. II. s. n. 1. caracterul a ceea ce este specific. 2. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprimă în mod veridic esența realității. (< fr. typique, lat. typicus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TÍPIC adj. 1. v. caracteristic. 2. v. reprezentativ.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TIPÍC s. 1. v. uzanță. 2. v. ceremonial. 3. v. canon. 4. canon, lege, normă, regulă. (Un ~ al artei clasice.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Tipic ≠ atipic, necaracteristic, netipic
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
tipíc (-ce), s. n. – 1. Ritual. – 2. Formular. – 3. Regulă, normă, formă stabilită. – Mr. tipicó. Ngr. τυπιϰόν, cf. sl. tipikŭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 142). – Der. tipicar, adj. (formalist, maniac); tipicărie, s. f. (manie); tipicale, s. f. (ore liturgice așezate între șase și nouă), din gr. τυπιϰά; tipicui, vb. (a prescrie, a prevedea).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
típic adj. m., pl. típici; f. sg. típică, pl. típice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
tipíc s. n., pl. tipícuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TIPÍC ~uri n. 1) Carte care conține regulile de oficiere a serviciului divin. 2) Fiecare dintre regulile de oficiere a slujbei religioase cuprinse în această carte. /<sl. tipiku, ngr. tipikón, fr. tipique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TÍPIC1 ~uri n. 1) Caracter specific. 2) Ansamblu de proprietăți specifice unui fenomen artistic sau unui personaj literar prin intermediul cărora se exprimă în artă esența realității. /<fr. typique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TÍPIC2 ~că (~ci, ~ce) Care întrunește trăsăturile ce individualizează; caracteristic; specific; distinctiv; propriu. Caz ~. /<fr. ti-pique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
țipíc, țipíci, s.m. (reg.) pantof, gheată; cipic.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink