TIPOLOGÍE, tipologii, s. f. Studiu științific al trăsăturilor tipice sau al relațiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice caracteristice ale oamenilor. ♦ Studiere a caracteristicilor structurale sincronice ale uneia sau mai multor limbi. – Din fr. typologie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TIPOLOGÍE s.f. 1. Studiu științific al trăsăturilor tipice ori al relațiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramură a psihologiei care studiază trăsăturile psihice caracteristice ale diferitelor tipuri de oameni. 2. (Lingv.) Mod de a studia structura unui idiom sau a unui grup de idiomuri în raport cu un tip determinat printr-o analiză unitară. [Gen. -iei. / < fr. typologie, cf. gr. typos – tip, logos – studiu].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TIPOLOGÍE s. f. 1. studiu științific al trăsăturilor tipice ori al relațiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor oameni, animale, obiecte sau fenomene. ◊ clasificare a tipurilor literare. 2. ramură a pshihologiei care studiază trăsăturile psihice ale diferitelor tipuri de oameni. 3. studiu științific al structurii unui idiom sau grup de idiomuri în raport cu un tip determinat printr-o analiză unitară. (< fr. typologie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
tipologíe s. f., art. tipología, g.-d. art. tipologíei; (studii) pl. tipologíi, art. tipologíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TIPOLOGÍE ~i f. 1) Clasificare științifică a obiectelor și a fenomenelor după anumite trăsături tipice. 2) Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice caracteristice pentru diferite tipuri de oameni. 3) lingv. Metodă de studiere a structurii limbilor pentru a stabili tipul de care țin și pentru a releva trăsăturile comune și distincte. [G.-D. tipologiei] /<fr. typologie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink