Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
TITULATÚRĂ, titulaturi, s. f. 1. Modul de a se intitula al cuiva sau a ceva. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte o persoană, o instituție etc. – Din fr. titulature.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TITULATÚRĂ s.f. 1. Mod de a (se) intitula. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte cineva; titlu (1). [< germ. Titulatur].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TITULATÚRĂ s. f. mod de a (se) intitula; totalitatea titlurilor pe care le are o persoană, o lucrare etc. (< fr. titulature, germ. Titulatur)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TITULATÚRĂ s. v. denumire, nume, numire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
titulatúră s. f., g.-d. art. titulatúrii; pl. titulatúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TITULATÚRĂ ~i f. 1) Mod de intitulare a unei persoane într-o instituție. ~ de director. 2) Totalitate a titlurilor pe care le deține cineva. 3) Funcție, post sau rang pe care îl ocupă cineva. /<fr. titulature, germ. Titulatur
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)