Dex toacă

TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar d****l!; b) diavolul, d****l. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas. – Din toca (derivat regresiv).

toácă s. f., g.-d. art. toácei; pl. toáce

TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Din lat. *toccare.

A TOCÁ toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A tăia în bucăți mici (cu ajutorul unui cuțit sau al unei mașini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi în mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult și repede (ca o toacă). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunându-i mereu aceleași lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi și uscate a flecări. 3) (despre arme) A țăcăni întruna. 4) (despre păsări, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. /<lat. toccare

TOÁCĂ ~ce f. 1) Placă din lemn în care se bate ritmic pentru a anunța începutul slujbei religioase sau anumite momente ale acesteia. 2) Sunet produs când se bate în acest obiect. 3) Timp al zilei (dimineața sau seara) când se bate în acest obiect. 4) pop. Bară de metal în care se bate pentru a anunța începutul sau terminarea unei activități. 5) art. pop. Constelația Pegas. /v. a toca

TOÁCA s. (BIS.) (reg.) tocălie. (~ mănăstirii.)

TOÁCA s. art. v. pegas.

TOCÁ vb. a mărunți, (reg.) a tocăni, (Mold.) a hăcui. (A ~ furaje, ceapă.)

TOCÁ vb. v. arunca, azvârli, bate, bocăni, bodogăni, calici, cheltui, cicăli, ciocăni, dăscăli, flecări, irosi, izbi, împrăștia, îndruga, lovi, păcăni, pălăvrăgi, pârâi, plictisi, pocăni, prăpădi, răpăi, risipi, ruina, sărăci, scăpăta, sâcâi, sporovăi, trăncăni, țăcăni, zvârli.

UCIGĂ-L-TOÁCA s. v. aghiuță, alcor, demon, diavol, d**c, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

tot- Rădăcina expresivă care pare să exprime ideea de rotunjime. Creație spontană, cf. coc, pop. – Der. totîlcă, s. f. (Olt., fluier, trișcă), cu suf. expresiv, cf. modîlcă, scofîlci; totîrlă, s. f. (Olt., rotiță), cu alt. suf. expresiv, cf. cocîrlă, șopîrlă; totoloț, s. n. (Mold., cocoloș, ghemotoc), cf. golomoț, cocoloș; totoreață, s. f. (făcăleț).

tocá vb., ind. prez. 1 sg. toc, 3 sg. și pl. toácă

ucígă-l-toáca s. m.