TOPÓR, topoare, s. n. Unealtă pentru tăiat copaci, pentru despicat lemne etc., formată dintr-un corp de oțel cu tăiș la un capăt și cu un orificiu la partea opusă, în care se fixează o coadă de lemn tare. ◊ Loc. adj. și adv. Din topor = fără finețe; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de îndurat greutăți mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brâu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie. – Din sl. toporŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TOPÓR s. (prin Bucov.) manea. (A tăia lemne cu ~ul.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
topór (-oáre), s. n. – Bardă, secure. – Mr. tăpor, tupor. Sl. toporŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 417; Conev 66), cf. bg., slov., rut., rus., pol., mag. topor; pare a fi cuvînt oriental, cf. tc. teber. – Der. toporan, s. m. (înv., ostaș înarmat cu topor); toporaș, s. m. (violetă, Viola odorata, V. hirta, V. Jooi; plante, Tagetes patula, Delphinium consolida, Aquilegia vulgaris); toporășiu, adj. (violet, de culoarea toporașului); toporișcă, s. f. (teslă); toporiște (var. toporîște, mr. tăpăriște), s. f. (coadă de topor), din sl. (bg., rus.) toporište. Țig. sp. tober „topor” (Besses 159) ar putea proveni din rom. sau din tc.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
topór s. n., pl. topoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TOPÓR ~oáre n. Unealtă formată dintr-un corp de oțel cu tăiș și cu o gaură în care se fixează o coadă de lemn, folosit pentru tăiat lemne. ◊ (Ca) din ~ grosolan; necioplit. Coadă de ~ om servil prin intermediul căruia se fac lucruri condamnabile. /<sl. toporu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TOPÓRUL s. art. v. perseu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink