TRANSCENDENTALÍSM s. n. 1. Concepție filozofică elaborată de Kant și bazată pe ideea că formele apriorice ale conștiinței precedă experiența și constituie condițiile existenței ei. 2. Curent filozofic caracterizat prin religiozitate panteistă și prin spirit umanitar. – Din fr. transcendantalisme (după transcendent).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRANSCENDENTALÍSM n. filoz. Doctrină filozofică elaborată de Kant, care susține ideea că formele apriorice ale cunoașterii preced experiența și o condiționează. /<fr. transcendantalisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TRANSCENDENTALÍSM s.n. 1. Doctrină filozofică idealistă, întemeiată de Kant, care se bazează pe ideea că formele apriorice ale conștiinței ar preceda experiența și ar constitui condițiile existenței ei. 2. Școală filozofică americană, inițiată de R. W. Emerson (1836) și caracterizată printr-un misticism panteist, care critică de pe poziții romantice capitalismul, propunând rezolvarea problemelor sociale prin autoperfecționarea morală. [Cf. fr. transcendantalisme].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRANSCENDENTALÍSM s. n. 1. concepție sau atitudine gnoseologică care susține posibilitatea unei cunoașteri apriorice, căutând să determine condițiile unei astfel de cunoașteri. 2. curent filozofic american, printr-un misticism panteist, care critică de pe poziții romantice capitalismul, propunând rezolvarea problemelor sociale prin autoperfecționarea morală. (< fr. transcendantalisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TRANSCENDENTALÍSM s. (FILOZ.; la Kant) aprio-rism.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
transcendentalísm s. n. (sil. mf. trans-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink