TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o ființă; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Drum special amenajat pe care trebuie să-l străbată concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiul de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRASÉU s.n. Drum parcurs de un vehicul; linia, axa unui drum, a unui canal, a unei căi ferate etc. [Pl. -ee, -euri. / < fr. tracé].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRASÉU s. n. 1. drum (de) parcurs de un vehicul; axa unui drum, a unui canal, a unei căi ferate etc. ◊ distanță marcată care trebuie străbătută de concurenți într-o probă sportivă. ◊ traiectorie. 2. proiecție pe un plan a axei principale a unei lucrări tehnice. (< fr. tracé)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TRASÉU s. 1. v. rută. 2. v. linie. 3. v. traiectorie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
traséu s. n., art. traséul; pl. trasée
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRASÉU ~e n. 1) Direcție urmată de o cale de comunicație (șosea, canal, cale ferată etc.). 2) Cale prestabilită, urmată cu o anumită regularitate de un vehicul sau de o ființă; rută; itinerar; drum. 3) Drum în spațiu parcurs de un corp în mișcare; traiectorie. ~ stelar. ~ul unui proiectil. /<fr. tracé
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink