TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRIBÚT s.n. 1. Birul pe care era obligat să-l plătească un popor învins unei puteri cuceritoare. 2. Obligație, datorie, ceea ce se cuvine cuiva; contribuție în general. ♦ A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. [< fr. tribut, lat. tributum].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRIBÚT s. n. 1. obligație în bani impusă unui popor învins de către cuceritor; bir; impozit plătit de către provincii împăraților în antichitate și în evul mediu. 2. obligație, datorie, ceea ce se cuvine cuiva; contribuție în general. ♦ a-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. (< fr. tribut, lat. tributum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TRIBÚT s. (IST.) 1. bir, (înv.) nevoie. (A refuzat să plătească ~ turcilor.) 2. haraci, (impr.) peșcheș. (~ anual.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tribút s. n., pl. tribúturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRIBÚT ~uri n. 1) înv. Dare în bani percepută de către domnitori pentru Poarta Otomană; bir. 2) fig. Concesie spirituală impusă de circumstanțe. A plăti ~ modei. /<lat. tributum, fr. tribut
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink