TROÁCĂ, troace, s. f. 1. Albie, copaie, covată (scurtă și lată). 2. Ladă mare în care cade făina măcinată la moară. 3. Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale. 4. (Fam.; la pl.) Catrafuse, calabalâc. [Var.: (reg.) troc s. n.] – Din germ. dial. Trok.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TROÁCĂ s. 1. v. adăpătoare. 2. (la pl.) v. boarfe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TROÁCĂ s. v. carapace, ladă, postavă, tărtăcuță, tigvă, tâlv, țest.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
troácă (-ce), s. f. – 1. Albie, copaie, covată. – 2. Ladă în care curge făina la moară. – 3. (Trans.) Sabot, piedică de roată de car. – 4. (Olt.) Tigvă (Lagenaria vulgaris). – Var. Olt., Trans. troc, Mold. treucă. Germ. Trog, prin intermediul săs. trôch, șvabul Trucke (Diez, Gram., I, 129; Borcea 215; REW 8932; Candrea), cf. ceh. troky (Cihac, II, 421; Densusianu, Rom., XXXIII, 287). – Der. trocar, s. m. (nume dat locuitorilor din suburbiile Brașovului, poreclă dată ardelenilor de către locuitorii din Muntenia; Arg., polițist), s-a explicat prin copaia în care se vînd fructele (Lacea, Țara Bîrsei, III, 234) sau printr-un anumit obicei (Candrea), dar se datorează mai degrabă sensului de „animal care mănîncă din troacă”. Nu este clară eventuala legătură a var. treucă cu teucă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
troácă s. f., g.-d. art. troácei; pl. troáce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TROÁCĂ ~ce f. Vas de lemn sau de piatră în formă de jgheab, din care mănâncă sau beau animalele; treucă; treică. /<germ. Trog
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink