TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci. 2. Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ◊ Trăsătură de unire = liniuță de unire. ◊ Expr. Dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. – Tras + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRĂSĂTÚRĂ s. 1. v. însușire. 2. linie, (înv.) trăsură, (fig.) tăietură. (O ~ elină a nasului.) 3. linie, (înv.) trăsură. (Din câteva ~i i-a făcut portretul.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
trăsătúră s. f., g.-d. art. trăsătúrii; pl. trăsătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRĂSĂTÚRĂ ~i f. 1) mai ales la pl. Linie specifică a feței unei persoane. A avea ~i alese. 2) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; caracter; particularitate; proprietate; calitate. 3) Aspect general, care determină fondul unui fenomen. ~ specifică a romanului. 4) Linie trasă pe hârtie. ◊ Dintr-o ~ de condei fără a se gândi prea mult; la repezeală. [G.-D. trăsăturii] /tras + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink