TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; (în special) care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburătór, -oáre adj.] – Tulbura + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TULBURĂTÓR adj., s. 1. adj. v. înduioșător. 2. adj. amețitor, (fig.) îmbătător. (Miresme ~oare.) 3. s., adj. agitator, ațâțător, instigator, provocator, (livr.) incitator, sedițios, (înv. și pop.) răzvrătitor, (înv.) răscolitor, răscolnic, (fig.) incendiator. (Un ~ al maselor.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Tulburător ≠ liniștitor
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
tulburătór adj. m., pl. tulburătóri; f. sg. și pl. tulburătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TULBURĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care tulbură; în stare să răscolească sufletul; răscolitor; duios. 2) (despre miresme, arome, parfumuri) Care te amețește; în stare să îmbete. /a tulbura + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TULBURĂTÓR2 ~i m. Persoană care provoacă tulburări. ~ al ordinii publice. /a tulbura + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink